marți, 19 mai 2009

O tinerete fara tutun!

Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc ce ameninţă sănătatea în întreaga lume, la fiecare şase secunde un om moare din cauza fumatului. Guvernele din toate ţările acţionează pentru limitarea acestui fenomen, însă totuşi controlul consumului de tutun reprezintă un domeniu intersectorial, fiind necesare eforturi conjugate atât pentru limitarea ofertei cât şi pentru conştientizarea populaţiei.
Tinerii încep să fumeze înainte de 18 ani
Consumul de tutun în rândul copiilor şi al tinerilor este considerat de specialişti ca boală pediatrică, iar în unele zone ale lumii putem vorbi despre o epidemie pediatrică. Motivul este simplu fumatul este o dependenşă de drog-nicotină, ce debutează la vârsta copilăriei iar în multe tări prevalenşa maximă a fumatului este la vărste tinere. În lume, majoritatea fumătorilor au debutat înainte de 18 ani şi se observă o tendinşă de dimunuare a diferenşei dintre cele două sexe, fetele încep să fume din ce în ce mai mult şi la vârste din ce în ce mai fragede. Se apreciază că dacă trend-ul actual continuă, în jur de 250 de milioane dintre copiii şi tinerii de azi vor muri ca urmare a consumului de tutun pe parcursul vieţii, majoritatea fiind în ţările în curs de dezvoltare.
Comercianţii ar trebui să respecte legea
Este datoria fiecărui cetăţean al ţării să contribuie în felul lui, la descurajarea fumatului în rândul copiilor şi tinerilor. Cei care comercializează produse din tutun să respecte legea şi să nu vândă tigări minorilor, părinţii şi educatorii să nu fumeze în prezenţa copiilor şi să nu işi lase pachetele la îndemâna copiilor. De asemena şi persoanele publice, personalităţile, vedetele şi alţi creatori de opinie să se abţină de la a fuma în public sau a se lăsa filmaţi/fotografiaţi când fumează.
Concluzia este una singură, pentru a preveni fumatul , trebuie să acţionăm la vârste din ce în ce mai mici, cu măsuri specifice, adaptate acestei categorii. Astfel cea mai eficientă măsură recomandată şi de OMS este interzicerea completă a oricăror metode de publicitate pentru produsele din tutun, inclusiv distribuirea gratuită a monstrelor de ţigarete, organizarea de concursuri care promovează consumul anumitor mărci de ţigarete, sponsorizarea evenimentelor muzicale, sportive ori de modă, publicitatea din filme, internet ori jocuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu