Saptamana Mare-Saptamana Patimilor

Saptamana Mare se deosebeste de toate celelalte perioade ale anului bisericesc prin cateva caracteristici liturgice, care ii confera o nota de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete dar si de bucurie, de pocainta si de nadejde in invierea Mantuitorului. In aceasta perioada se retraia amintirea plina de dramatism a patimilor Mantuitorului Iisus Hristos care lasa sa se intrevada in orice moment bucuria si lumina invierii.
De asemenea inedit in aceasta saptamana este modul in care se posteste. Conform randuielilor canonice traditionale, in primele trei zile: luni, marti si miercuri ca si ultimele zile, vineri si sambata, se ajuneaza pana spre seara, cand se poate manca putina paine si se bea apa. Ziua de joi este o zi obisnuita de post, se mananca o data pe zi, seara, hrana uscata. Cu gandul la Patimile Mantuitorului, crestinul intelege ca este momentul ca si el sa faca aceasta jertfa a postului pentru ca bucuria invierii sa fje pe masura sacrificiului facut.
Ceea ce constituie insa caracteristica esentiala a acestei saptamani, sunt slujbele divine deosebite ce se savarsesc in acest interval de timp si care ii dau caracterul de unicitate. Este vorba, de minunatele slujbe ale deniilor, adica acelor servicii divine cu caracter de priveghere, care se savarsesc seara si care de fapt sunt utrenii de a doua zi. Ele ne duc cu gandul la primele veacuri crestine, cand cultul divin se savarsea seara, spre ziua urmatoare, creand acea atmosfera de apropiere cu Dumnezeu.